Înălțarea și ziua eroilor în parohia noastră

Viața parohiei Iulie 21, 2015

Ca în fiecare an, ziua eroilor nu a trecut neobservată deoarece cadrele didactice de la școala primară au pregătit un program special pentru această zi. În timpul Sfintei Liturghii au venit copiii însoțiți de cadrele didactice aducând o coroană în cinstea eroilor. Copiii au așteptat pe părintele până a săvârșit Sfânta Liturghie și au mers împreună în fața bisericii vechi unde este troița. Acolo părintele a săvârșit slujba de pomenire pentru eroii neamului iar după slujbă copilașii au susținut un mic recital. După recital copiii au primit dulciuri și diferite produse de la gospodinele din sat care s-au pregătit.